Marea Britanie și Elveția vor semna, joi, un acord care prevede intensificarea tranzacțiilor financiare, în cadrul eforturilor Londrei de a consolida relațiile comerciale la nivel global după retragerea din Uniunea Europeană.
Ministrul britanic al Economiei și Finanțelor, Jeremy Hunt, se deplasează joi la Berna pentru semnarea unui acord între districtul financiar al Londrei (City of London) și centrul financiar al Elveției, conform unor oficiali britanici citați de agenția Bloomberg.
Potrivit cotidianului Financial Times, Jeremy Hunt va semna cu ministrul elvețian al Finanțelor, Karin Keller-Sutter, un acord de recunoaștere pe bază de reciprocitate a reglementărilor interne în materie de servicii financiare.
Acordul de recunoaștere mutuală, aflat în lucru din 2020, va facilita tranzacțiile financiare bilaterale în domeniul asigurărilor, băncilor, gestionării activelor și a infrastructurii piețelor de capital.
Guvernul de la Londra mizează pe semnarea unor noi acorduri comerciale, în întreaga lume, argumentând că acesta este unul dintre avantajele retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană. La începutul anului, Marea Britanie a ajuns la un acord pentru integrarea în Parteneriatul de Liber-Schimb Indo-Pacific, un bloc format din 11 națiuni, printre care se numără Australia, Japonia și Canada.
Însă Guvernul de la Londra are de parcurs un drum lung pentru a reuși atenuarea impactului economic al declinului substanțial în relațiile comerciale cu Uniunea Europeană. Oficiul independent britanic pentru Afaceri Bugetare a estimat că profitul activităților economice s-a redus cu 4% din cauza retragerii Marii Britanii din UE.
Districtul financiar al Londrei (City of London) este afectat în mod special de Brexit. A fost exclus din acordul comercial post-Brexit semnat de Marea Britanie cu UE, astfel că firmele cu sediile în Marea Britanie au fost nevoite să transfere active de miliarde de dolari și mii de angajați pentru a putea continua activitățile în spațiul comunitar.
Departamentul britanic al Trezoreriei a transmis, potrivit cotidianului Financial Times, că valoarea tranzacțiilor financiare și în domeniul asigurărilor cu Elveția a fost de 3,3 miliarde de lire sterline (4,2 miliarde de dolari) în 2022. ”Acordul Berna privind Serviciile Financiare este posibil doar datorită noilor libertăți de care se bucură Marea Britanie ca urmare a ieșirii din Uniunea Europeană. Acordul va intensifica relațiile financiare deja prospere dintre Marea Britanie și Elveția”, a precizat Departamentul Trezoreriei de la Londra.
Foto: Profimedia
Citește și: